“Cei ce sunteți între apostoli mai întâi pe scaun șezători și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-vă, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă”.
Sfântul Apostol Petru înainte de chemarea sa la rangul de apostol se chema Simon, fiul lui Iona. El era născut în Betsaida, o cetate mică și puțin cunoscută din Galileea Palestinei. Era fratele Sfântului Apostol Andrei.
El l-a cunoscut pe Mântuitorul Hristos prin fratele său când acesta i-a zis: “Vino, am găsit pe Mesia cel adevărat” și acesta l-a dus la Iisus, Mântuitorul dându-i numele de Chefa, ce se tâlcuiește Petru. A fost chemat la rangul de apostol de pe țărmul mării Galileei sau lacului Ghenizaret într-o zi când era la pescuit alături de fratele său Andrei, Mântuitorul întâlnindu-i atunci le-a adresat chemarea zicând: “Veniți și vă voi face pe voi pescari de oameni”.
După Înălțarea Domnului la cer, Sfântul Apostol Petru a fost primul propovăduitor în Duminica Cincizecimii, când a câștigat pentru Biserica Domnului trei mii de suflete.
El a propovăduit cuvântul Evangheliei Mântuitorului Hristos în Cezareea Palestinei, după aceea a mai trecut prin orașele Tripoli, Ortosia, insula Aratos, Paltos, Gavala și Laodiceea ajungând în cele din urmă în Antiohia, în toate aceste cetăți tămăduind bolnavi în numele Domnului Iisus Hristos și hirotonind episcopi în urma sa.
A propovăduit Evanghelia și în Spania, dar sfârșitul vieții sale pământești l-a suferit la Roma, fiind răstignit cu capul în jos la cererea sa, pentru a privi spre cer unde avea să se înalțe și duhul său la Cel pe care L-a propovăduit atâția ani – Domnul nostru Iisus Hristos.
În urma sa rămân mii de suflete aduse la adevărata credință, două epistole sobornicești și mai ales amintirea unui mare propovăduitor al Mântuitorului Hristos.
Sfântul Apostol Pavel înainte de a deveni apostol se numea Saul și era unul din cei mai mari prigonitori ai creștinilor. El nu L-a cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos în timpul vieții sale pământești. S-a născut în Tars în Cilicia.
A fost chemat la rangul de apostol chiar de Domnul Damascului pentru a-i prigoni pe creștinii ce se aflau acolo. Pe drum fiind spre Damasc, un nor luminos l-a învăluit și s-a auzit glas zicând “Saule, Saule, de ce mă prigonești?”, iar Mântuitorul răspunzându-i i-a zis că el este Iisus cel pe care îl prigonește. După această vedenie Saul a căzut cu fața la pământ și a rămas fără vedere până s-a botezat la preotul Anania, așa cum îi spusese Mântuitorul.
Îndată primind botezul creștin de la Anania, și-a recăpătat vederea și a stat 3 ani întărindu-se în credință, pentru ca mai târziu să se ducă la Ierusalim pentru a-l cunoaște pe Petru.
Alături de Sfântul Apostol Petru, Pavel a devenit stâlp al bisericii alcătuind alături de Petru și de ceilalți apostoli cele 85 de canoane apostolești.
El a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Antiohia, Malta și Tesalonic, dar și în multe alte cetăți și orașe, având trei mari călătorii misionare.
Sfârșitul pentru Hristos l-a răbdat la Roma, dar Pavel fiind cetățean al Romei nu putea fi omorât în cetate și a fost dus de soldații romani pentru a fi decapitat în afara cetății, însă pe drum s-a întâmplat o minune: “A întâlnit pe drum o femeie oarbă de ochiul drept căruia Sfântul Pavel i-a cerut basmaua promițându-i că i-o va da înapoi”. Ajungând la locul în care trebuia să fie decapitat, basmaua a fost pusă pe ochii apostolului, și prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, basmaua a ajuns înapoi la femeie, care punându-și-o pe ochi s-a tămăduit. Soldații romani văzând aceasta au dat Slava lui Dumnezeu, dar și-au atras mânia lui Nero, care a cerut ca aceștia să fie uciși.
Când Sfântul Apostol Pavel a fost decapitat, din rana sa a curs lapte și miere, locul în care a fost omorât fiind numit Ostia.
Astfel a adormit întru Domnul cel mai mare misionar al tuturor veacurilor, apostolul neamurilor fiind mutat din Biserica Luptătoare în Biserica Triumfătoare.
Chiar el a mărturisit zicând: “Iată m-am străduit mai mult decât toți dar nu eu, ci Harul lui Dumnezeu care a lucrat prin mine”.
În urma sa rămân 14 epistole și nenumărate suflete aduse pe calea cea dreaptă la credință în Dumnezeul cel adevărat slăvit în 3 ipostasuri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt a căruia este puterea și slava în vecii vecilor, Amin!
Pomenirea Sfântului Apostol Petru și Pavel se face la 29 iunie, sărbătoarea fiind precedată de un post cu întindere variabilă, în funcție de data Paștelui.
Închisoarea Mamertina din Roma, unde au fost închiși cei doi apostoli, a devenit loc de pelerinaj pentru creștinii din lumea întreagă.
Text: Preot Radu Mihai Bujorel